Salonic

Salonicul este un oraș vibrant care dovedește prin monumente și lucrări creativitatea și spiritul de inovație, credința în idei, în viziuni și în zei din toate perioadele istoriei sale îndelungate. Fiecare perioadă istorică a orașului își are importanța proprie și atrage interesul istoricilor, arheologilor și etnologilor. Orașul a primit numele după sora vitregă a lui Alexandru cel Mare și soția întemeietorului orașului, Cassandru. Orașul a fost fondat în 315 î.Hr. de regele Macedoniei, Cassandru, care a unificat cele 26 așezări din regiunea golfului Thermaikos. Numele orașului Salonic, sub denumirea grecească Thessaloniki, înseamnă Victoria asupra Thessalilor.

Dominația romană

Salonicul, de la începuturile sale și până în anul 168 d.Hr., nu a jucat un rol important din cauza orașului Pella, capitala Macedoniei din aceea perioadă. Dar, după înfrângerea lui Perseu la Pydna, Macedonia a fost împărțită de romani în 4 provincii, a doua dintre acestea, cu capitala la Salonic. Răsturnarea Regatului Antigonizilor de trupele romane conduse de Aemilius Lucius Paullus a avut loc în 168 î.Hr. Salonicul a devenit parte a Imperiului Roman. La scurt timp după aceea, romanii au construit drumul Egnatia care trecea prin Salonic, unind Constantinopolul cu Roma. Via Egnatia a constituit cea mai importantă punte militară și comercială, a promovat semnificația evaluativă a orașului și a jucat un rol important în statul în continuă creștere. Astfel, orașul Salonic a început să crească rapid, luând în curând titlul de Civitas Libera (= oraș liber), bucurându-se de mai multe privilegii după asasinarea lui Iulius Cezar (44 d.Hr.) în tulburările civile dintre democrați și imperiali încheiate prin victoria imperialilor Antonius și Octavian împotriva lui Brutus și Cassius, în 42 d.Hr.

 

 

 

În ultimul secol î.Hr., toți mai mulți creștini s-au mutat la Salonic. Aici a predicat Apostolul Pavel credința creștină în anul 54 d.Hr. Ceva mai târziu, a scris din Corint cele două epistole ”către Tesaloniceni”. În 238 d.Hr., Salonicul a luat titlul de ”neokoros” (paznic), iar în 250 d.Hr. a fost proclamat Colonie (provincie) romană. În 305 d.Hr., Galerius, s-a stabilit la Salonic care a devenit capitala acesteia. În această perioadă au fost construite Rotonda, Hipodromul, arcadele și palatul acestuia. În anul 306 d.Hr. la Salonic a avut loc martiriul Sfântului Dimitrie și caracterul creștin al orașului a devenit mai acerb.

Perioada bizantină – Salonic, oraș co-domnitor

Constantin cel Mare a fost acela care a făcut din Salonicul aflat sub dominația Imperiului Roman, cel mai durabil regat creștin. În 324 d.Hr. a folosit Salonicul ca bază de operațiuni în conflictele cu Licinius. În bătălia de la Chrysoupoli Constantin cel Mare a prevalat în cele din urmă și Licinius a fost trimis în exil în cetatea Acropolei din Salonic. Poziția geografică extrem de favorabilă a Salonicului, importanța strategică și marile lucrări construite în oraș îi conferă titlul de ”Co-domnitoare”, fiind numit și ”Megaloupolis”, deținând în această perioadă titlul de al doilea oraș din imperiu, după Constantinopol.  

 

 

 

Teodosie cel Mare a condus din Salonic luptele împotriva goților în 379 d.Hr, a construit zidurile orașului (380 d.Hr.) și s-a convertit la creștinism, proclamând creștinismul drept religie oficială de stat prin decret imperial. În 390 d.Hr., Teodosie cel Mare a ordonat masacrarea a mii de locuitori în Hipodrom în urma asasinării conducătorului supușilor goților, Vouterichos, comandantul gărzii orașului. În anul 582 au început primele invazii ale slavilor. Orașul s-a confruntat cu cinci asedii, dar în perioada 687-688, Iustinian al II-lea a reușit să înlăture orice risc în acest sens. În 860 d.Hr., frații Chiril și Metodiu din Salonic au creat alfabetul slav, au tradus Evanghelia și au răspândit creștinismul în lumea slavă. În 904 d.Hr. orașul a fost asediat și cucerit de Sarazini. În anul 976, Vasile Bulgaroctonul a pornit de la Salonic împotriva țarului bulgar, Simeon.  

Cucerirea orașului de către normanzi și mișcarea Zeloților

În anul 1185, Salonicul a fost distrus de normanzi care au fost alungați în anul următor de împăratul Isaac al II-lea. În timpul celei de-a patra Cruciade (1204), Bonifaciu de Montferrat a înființat regatul din Salonic, care însă a fost ocupat de Teodor Anghel Comnenul în 1222. În 1246, I. Vatatzis din Epir a fost proclamat rege al Salonicului. În timpul revoltei zeloților (1341-1349), poporul s-a răsculat împotriva nobililor. În 1423, Andronic a predat orașul venețienilor.

 

Perioada dominației turcești și mișcarea Junilor Turci

La 29 martie 1430, Murad al II-lea a intrat în Salonic și l-a distrus. Acesta a fost începutul dominației turcești. În 1492, circa 30.000 de evrei expulzați din Spania, s-au stabilit la Salonic. În 1571, turcii au masacrat în jur de 30.000 de locuitori în semn de răzbunare pentru înfrângerea suferită la Lepanto. În ajunul Revoluției s-au alăturat la Filiki Eteria mulți Tesalonicieni: Mesthanefs, Balanos, Menexes, Tattis ș.a. În 1835 a fost deschisă prima școală greacă. În 1865 Salonicul avea circa 50.000 de locuitori și în 1875 a fost publicat primul ziar din oraș, cu numele ”Hermes”. Turcii au demolat zidurile de pe litoral (1866) și mai apoi zidul estic (1889), care legau Turnul Alb de Eptapyrgio (Fortăreața de pe Acropola Salonicului).

 

 

 

În 1890, un mare incendiu a distrus aproape 2.000 de case. În 1892, co-naționalul Papafis a fondat orfelinatul ”Melitefs” și în 1897 o companie franceză a construit primul port artificial. În 1903 a început acțiunea Comitetului Bulgar cu o serie de explozii în Salonic, fapt care a dus la declanșarea Luptei Macedonene (1904-1908). În 1908 Junii Turci l-au încarcerat pe sultan în conacul Allatini. În iunie 1908, Junii Turci aveau destulă putere pentru a solicita sultanului Abdul Hamid al II-lea schimbarea sistemului de guvernare a statului, în monarhie constituțională. Astfel, printr-o manevră impresionantă, armata otomană a pornit de la Salonic spre sediul Casei Osmanilor, la Constantinopol, unde Revoluția Junilor Turci a atins punctul culminant, rezultând în concesionarea Constituției la 24 iulie 1908. Ultimul eveniment major al dominației otomane asupra Salonicului a fost vizita lui Mehmed la 31 mai 1911, ca parte a turneului său în teritoriile europene ale Imperiului. Punctul culminant al vizitei a fost parada națiunilor în fața monarhului și pelerinajul impresionant la Biserica Sfânta Sofia, conform ritualului oficial de vineri ținut la moscheea Chamintie din Constantinopol.   

Eliberarea

Salonicul a fost eliberat de jugul otoman în 1912 (26 octombrie) atunci când orașul a intrat într-o nouă etapă. În 1915, generalul Sarrail a debarcat la Salonic, unde s-a refugiat și Venizelos (1916) și orașul a devenit ”tabăra fortificată a aliaților”. Un nou mare incendiu (1917) a distrus centrul orașului Salonic. În 1916 a fost fondată Universitatea, a fost organizat Târgul Internațional și a început restaurarea Bisericii Sf. Dimitrie.

 

 

În 1914 a început ocupația germană. Grecia nu a participat la primul război mondial de la izbucnirea lui, în ciuda apelurilor pentru alianță adresate de ambele facțiuni rivale. Cu toate acestea, sub pretextul ajutorului oferit sârbilor și neluând în considerare independența națională a Greciei, forțele Antantei au debarcat în oraș în octombrie 1915 în scopul de a forța intrarea Greciei în război. S-a creat Frontul Balcanic, format din zeci de mii de bărbați, pentru a oferi sprijin Serbiei și Rusiei. Schisma Națională, așa cum a fost numită controversa (1916) dintre Regele Constantin I și Eleftherios Venizelos în ceea ce privea intrarea Greciei în Primul Război Mondial, a dus la formarea celui de-al doilea guvern a lui Venizelos, cu sediul la Salonic. ”Guvernul Provizoriu de Apărare Națională”, numit și ”Triumvirat”, era compus din Venizelos, Dagklis și Kountouriotis. Astfel, Grecia a intrat în război alături de Antantă, fapt care a dus la abdicarea regelui Constantin I în favoarea fiului său, Alexandru. În 1943, germanii au transportat în Polonia și au exterminat 55.000 de evrei din Salonic. În 1944 germanii au părăsit orașul și a avut loc inaugurarea Bisericii Sf. Dimitrie.

 

 

În toate perioadele istorice, orașul Salonic a fost un oraș cu populație mare și bogat. Cea mai mare înflorire a cunoscut-o însă în epoca bizantină. A fost întotdeauna plin de comercianți care veneau nu numai din orașele grecești, dar și din Serbia, Bulgaria ș.a. Istoricii de la aceea vreme spuneau că este mai ușor să numeri boabele din nisipul mării decât să-i numeri pe comercianții care veneau la Salonic. Bogăția a dat imbold și vieții sociale din oraș. Localnicii găseau distracții accesibile în piețele și teatrele orașului. Cea mai mare sărbătoare era de hramul Bisericii Sfântul Dimitrie, care avea o strălucire asemănătoare aceleia a Panateneelor din Atena antică. Prosperitatea materială era însoțită și de avântul intelectual al filozofilor, retorilor și cărturarilor. Salonicul a egalat Constantinopolul și a depășit orice alt oraș în înțelepciune. La dezvoltarea vieții bisericești, intelectuale și iubitoare de artă un rol important a jucat și vecinătatea cu pământul sfânt, Muntele Athos.

Orașul Salonic contemporan

Orașul Salonic modern, co-capitala țării, numit și ”mireasa golfului Thermaikos”, este un oraș european cosmopolit. Este dispus în formă de amfiteatru de-a lungul litoralului, cu o lățime de 2-4 km.  

 

 

 

Doar cartierele nordice mai păstrează unele elemente din trecut. După incendiul din 1917, orașul a fost construit pe planurile arhitectului francez Hebrard. Acest plan a fost aplicat în cele din urmă numai pe strada Aristotelous, cu clădiri în stil bizantin, galerii și arcade și în piețele mari ale orașului: Eleftherias, Dioikitiriou și Aristotelous. În ultimii ani, aspectul orașului s-a îmbunătățit, mai ales prin deschiderea bulevardului Kennedy.